Categorii

Despre Forever

 

FOREVER FOARTE PE SCURT. ȘI CUPRINZĂTOR.

  Fondată în 1978, în Scottsdale, Arizona, Forever Living Products este cel mai mare cultivator, producător și distribuitor de produse pe bază de Aloe Vera din lume.

  De aproape patru decenii, Forever se dedică căutării celor mai bune resurse naturale pentru sănătate și frumusețe și pentru promovarea lor în întreaga lume. Luându-și angajamentul pentru puritate și calitate în crearea produselor sale, Forever este hotarâtă să ajute oamenii din întreaga lume să arate mai bine și să se simtă mai bine.

 

 

 

O COMPANIE SPECIALĂ

Spre deosebire de alte companii care doar se laudă cu privire la cât de responsabile sunt cu mediul înconjurător doar pentru a fi la modă, Forever își evaluează și actualizează practicile constant. Și nu pentru a fi la modă, ci pentru că are convingerea că așa este cel mai corect.

Responsabilitatea față de mediul înconjurător a fost o preocupare pentru companie de la bun început. Forever deține peste 50 milioane de plante Aloe Vera cultivate pe plantațiile sale din Republica Dominicană și Texas. Când este vorba de a transforma dioxidul de carbon în oxigen, 20 de plante de Aloe sunt capabile să transforme aproape aceeași cantitate de dioxid de carbon precum un copac! Deci, doar cu plantele de Aloe, Forever Living curăță deja planeta de 2 milioane de tone de dioxid de carbon pe an!

DESCOPERĂ MAI MULTE DESPRE ALOE VERA

 

 

 

 

 

DEDICAȚI CALITĂȚII

Forever s-a angajat să îți ofere cele mai bune produse disponibile pe piață astăzi. Ea menține cele mai înalte standarde disponibile și, acolo unde nu există, le definește!

Forever deține plantațiile, punctele de fabricație și distribuție, ceea ce îi permite să controleze întregul proces pentru a-ți garanta cea mai înaltă calitate. De la plantă la produs la tine.

Produsele Forever pe bază de Aloe vera sunt primele care au primit sigiliul de aprobare al Aloe Science Council pentru consistență și puritate.

Forever nu testează produsele pe animale. Multe dintre aceste produse au primit sigiliile de aprobare Kosher, Halal și Islamic.

 

DESCOPERĂ MAI MULTE DESPRE CALITATEA PRODUSELOR FOREVER

 

 

 

 

 

 

GARANȚIA FOREVER

Baza produselor Forever este de 100% Aloe vera. Se mai adaugă apoi o cantitate optimă de alte ingrediente, astfel încât să obținem produse excepționale.

Forever are atât de multă încredere în produsele sale încât oferă garanția returnării contravalorii produselor în termen de 30 de zile, în situațiile în care consumatorii nu sunt satisfăcuți pe deplin.

Dacă nu ești mulțumit de un produs, pur și simplu returnează-l Forever Business Ownerului de la care l-ai cumpărat, iar acesta îți va returna contravaloarea lui de la momentul procurării.

Milioane de oameni din România și din peste 155 de țări din jurul lumii au beneficiat deja de produsele Forever.

DESCOPERĂ PRODUSELE NOASTRE

 

 

 

 

 

 

O OPORTUNITATE CARE SCHIMBĂ VIEȚI

Cu peste 10 milioane de Forever Business Owneri în peste 155 de țări, Forever ajută oamenii să trăiască vieți la care nici măcar nu visau.

Oportunitatea Forever îți permite să fii în afacerea ta pentru tine, dar niciodată singur/ă. Îți pune la dispoziție uneltele, inspirația și leadership-ul de care ai nevoie pentru a-ți atinge scopul. Stă în natura noastră umană să promovăm lucrurile bune. Acesta este modul în care funcționează afacerea noastră socială. Câte o poveste pe rând, de la o persoană la alta.

 

DESCOPERĂ MAI MULTE DESPRE OPORTUNITATEA FOREVER